Bursucu și viitoarea soție nu locuiesc împreună. „Eu aici şi ea la Constanţa!”

Bursucu a scos la iveală amănunte inedite din viaţa lui de cuplu. El şi Andreea formează o familie frumoasă pe care au clădit-o în urmă cu şase ani de zile. Atunci a început povestea de dragoste. Acesta s-a îndrăgostit nebuneşte. 
Bursucu este unul dintre cei mai fideli bărbaţi. Are 31 de ani şi până acum a avut trei relaţii serioase. Una de patru ani, una de cinci ani şi una care a început în urmă cu şase ani şi care speră să continue până la sfârşitul vieţii.
Prezentatorul TV ne-a povestit cum a cunoscut-o pe Andreea. Totul se întâmpla la mare, la Mamaia. S-a îndrăgostit nebuneşte fără să îşi dea sema şia cum au împreună o familie frumoasă.
„Ea mi-a schimbat viaţa, neaşteptat, pentru că eu nu credeam. Noi ne-am cunoscut vara, era frumos, a trecut vara, am ajuns acasă, nu a fost bine fără ea când am ajuns la Bucureşti. Apoi am bătut drumul la Constanţa.
Am zis ce e cu mine? Şi m-am îndrăgostit.
Şi acum e la distanţă. Ea e la Constanţa şi eu la Bucureşti. Vara e bine, că mă mut vara la mare, cu ea. Stăm împreună şi aici şi acolo. Suntem la casa noastră, avem două. Una la Bucureşti, una la Constanţa. Totul e împreună. Fiecare are job în oraşul în care s-a născut. Eu aici, şi ea are job-ul ei acolo.
N-am avut niciodată chestia asta, să nu te întâlneşti cu oamenii, să nu te duci la sală. Totuşi gelozia există, dar să nu fi absurd.”, a spus Bursucu la Interviurile VIVA!.
 

Relaţia dintre Bursucu şi fiica adoptivă
În momentul în care prezentatorul a cunoscut-o pe iubita sa, aceasta era mama unei fetiţe de şase ani. Acum, tăticul şi micuţa sunt foarte apropiaţi, îşi spun tată-fiică. Iată cum decurg lucrurile în familia lor frumoasă. 
Foto: Facebook